Pot sa pun fotografii, pot sa scriu despre frumusetea lui, despre trainicia lui,(da, asta e un cuvant care il caracterizeaza, ai impresia ca totul a fost facut acolo pentru a dura etern, pentru a fi vazut de cat mai multe generatii), dar nimic nu se compara cu sentimentul pe care il ai cand il vizitezi.
Cand la intrare, te intampina un arbore genealogic al neamului
Cantacuzinilor pe un perete intreg, si porneste de pe la anul 1100; cand ti se spune ca marmura e de Carrara, veche de 100 de ani; ca pardoseala are aceeasi vechime si e intretinuta aproape perfect; vitraliile sunt atat de mestesugit facute, iar chipurile oamenilor importanti din acest neam te privesc de pe pielea de Cordoba, care a fost pastrata destul de intacta, in ciuda vitregiilor prin care a trecut.
Ce sa mai zic de gradina, elaborata in cele mai mici detalii, cu alei,cu leagane, cu fantani, cu locuri de privit Muntii Bucegi; toate astea te fac sa intelegi ce oameni faceau istorie acum 100 de ani si mai bine, cat de mult iubeau tara si cat isi doreau sa lase generatiilor viitoare ceva cat mai durabil si mai frumos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu