Vorba zilei: "O singura rugaciune am: Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi."( Lucian Blaga)

Si frunzele........

Si frunzele
Toamna,
Uimite de atata singuratate....
Cad lacrimi
Din ochii copacilor.......
Si iubirile
Toamna
Se inchid in noi
De teama amintirilor.
Atatia munti de flori
Intre noi
Si femei cu copii de mana
Si strazi indepartate
Si vise instelate
Alunecand pe marginea eternitatii.
Atata adevar in iubire,
Atata minciuna in viata
Si mereu toamna
Isi va cladi castele
Din zborul gandurilor noastre.
1987

Vorba zilei: "Nu sa fii bogat te face fericit, ci sa devii bogat."(Stendhal)

De prin tara adunate..........azi de la Cascada Urlatoarea!

La urcare, un copac batran, batran care cred ca a vazut multe la viata lui.

Tot pe drum, pe drum, pe drum..........................................

Natura creatoare                           

In sfarsit, la cascada!                

In toata splendoarea ei!

La intoarcere, Busteni, un oras ce trebuie neaparat  descoperit!

Vorba zilei: "O camera fara carti este ca un corp fara suflet."(Cicero)

Splendoare si maretie la Castelul Cantacuzino

Pot sa pun fotografii, pot sa scriu despre frumusetea lui, despre trainicia lui,(da, asta e un cuvant care il caracterizeaza, ai impresia ca totul a fost facut acolo pentru a dura etern, pentru a fi vazut de cat mai multe generatii), dar nimic nu se compara cu sentimentul pe care il ai cand il vizitezi.
Cand la intrare, te intampina un arbore genealogic al neamului

Cantacuzinilor pe un perete intreg, si porneste de pe la anul 1100; cand ti se spune ca marmura e de Carrara, veche de 100 de ani; ca pardoseala are aceeasi vechime si e intretinuta aproape perfect; vitraliile sunt atat de mestesugit facute, iar chipurile oamenilor importanti din acest neam te privesc de pe pielea de Cordoba, care a fost pastrata destul de intacta, in ciuda vitregiilor prin care a trecut.
Ce sa mai zic de gradina, elaborata in cele mai mici detalii, cu alei,cu leagane, cu fantani, cu locuri de privit Muntii Bucegi; toate astea te fac sa intelegi ce oameni faceau istorie acum 100 de ani si mai bine, cat de mult iubeau tara si cat isi doreau sa lase generatiilor viitoare ceva cat mai durabil si mai frumos!

Adrian Nour si ale lui "Necuvinte"

Este vorba de un spectacol al companiei de teatru Passepartout Dan Puric, si spun "al lui", pentru ca pe langa faptul ca joaca alaturi de inca trei actori, tot el semneaza regia, scenariul si coloana sonora!
Poate pentru ca a fost prima oara cand am vizionat o asemenea creatie, dupa ce am iesit din sala, am fost pur si simplu minunata, bulversata, cu multe imagini care mi se invarteau in cap, intr-un cuvant:castigata pe vecie de acest fel de a spune atat de multe lucruri, folosindu-te doar de mimica, gesturi, dans, privire, sunete, cantece.......
Sa poti sa transmiti niste mesaje puternice fara sa vorbesti, sa poti sa transmiti niste ganduri, niste sentimente fara sa apelezi la cuvinte, mi s-a parut extraordinar, impactul resimtit a fost mult mai mare decat la multe alte piese, poate cu acelasi mesaj, dar in stil clasic.
Felicitari, Adrian &co., simt ca ai multe "necuvinte" de spus in aceasta tara a vorbelor goale!

In memoriam Nichita Stanescu- un poet pentru minte, inima si suflet

"Poem

Spune-mi,daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
Nu-i asa ca ai schiopata putin dupa aceea,
De teama sa nu-mi strivesti sarutul?"

Vorba zilei(cred ca doua pe zi nu strica!): "Patru lucruri avem mai mult decat credem: defecte, datorii, ani si dusmani." Proverb persan

Trenul Regal- inca un atu al regalitatii

Cand intri in Trenul Regal, miroase. Miroase a istorie, a trecut. Si ma refer la acel trecut in care oamenii calatoreau cu adevarat de placere cu trenul, la acel trecut in care personalitati ale Romaniei si nu numai se intalneau in saloanele trenului si discutau lucruri importante pentru tara si pentru oamenii ei.
Este intr-adevar fascinant acest tren, vechi de aproape 100 de ani, care insa iti aduce istoria mai aproape si te face sa iti doresti sa experimentezi si tu acele calatorii minunate, din care sa iesi mai bun, mai bogat sufleteste, mai doritor de a schimba ceva in viata ta.

Un hobby combinat:puzzle si castele. Aici unul de pe valea Mosel-ului, Germania.

Vorba zilei:"Un intelectual rezolva problemele. Un geniu le evita" Albert Einstein

Este clar ca nu sunt un geniu!

Cand va veni...........

Cand va veni primavara
Sa ne impodobim sufletele cu dorinte desarte
Si apoi sa le ascundem in flori
Sau in stele.
Sa ingropam trecutul in urmele pasilor nostri
Si sa lasam noaptea sa ne strabata ca un fluviu ametitor.
Din rasaritul soarelui sa ne facem bratari
Pe care sa le agatam la gatul eternitatii.
Sa ne pierdem si sa ne regasim
In frunze, in cuvinte
Si in roua diminetii.
Sa alungam toate padurile care ne despart
Si sa cantam nebunia tineretii.
Din fibrele nevazute ale amagirii, sa ne cladim iubirea
Si sa fugim cu ea dincolo de poarta deschisa a nemarginirii.


1987

Despre Romania, cu sinceritate

Spre deosebire de "Fata cu cercel de perla", carte pe care eu am imprumutat-o mamei mele, aici drumul a fost invers: mama mea, stiind cat sunt de interesata si de pasionata de Bucurestiul vechi si de istoria prea putin cunoscuta a acestei tari si a acestui oras, prea putin iubit, mi-a adus aceasta carte document:"Memoria frunzelor moarte" de Marie-Helene Fabra Bratianu. Mi-a dat-o si mi-a spus: "Citeste-o, o sa iti placa, evoca intr-un mod deosebit de placut pe acesti mari oameni ai Romaniei, bunicii autoarei, Elena si Gheorghe Bratianu." Desi Marie-Helene nu s-a nascut in Romania(dar nici regele Carol I nu se nascuse in Romania), si nu stie nici macar romaneste, dupa cum ea insasi recunoaste, este uimitor cum reuseste sa redea intr-un mod absolut unic spiritul si atmosfera de la sfarsitul sec. 19 si inceputul sec.20, perioada poate cea mai luminoasa din istoria recenta a tarii noastre greu incercate. In acest sens, povestirea se desfasoara pe doua planuri, unul ce reinvie amintirile bunicii ei, Elena Bratianu, amintiri gasite intr-un manuscris uitat, si unul care descrie intamplari prin care trece chiar autoarea, la sfarsitul sec. 20, intr-o Romanie care nu reuseste sa-si gaseasca inca drumul. Pe masura ce citeste manuscrisul, Marie-Helene incepe sa inteleaga de ce aceasta mica dar fermecatoare tarisoara a fascinat si pasionat atatia oameni, de ce bunicii ei au crezut, au facut si au indurat atat de multe pentru ea. Eu am iubit Romania dintotdeauna, dar citind aceasta carte, am fost pur si simplu impresionata de prezentarea facuta de catre Marie-Helene, precum si de incercarea autoarei de a cunoaste locurile din care se trag bunicii ei, iar aceasta incercare s-a dovedit a fi benefica, ata pentru ea, cat si pentru noi, romanii. Da, merita felicitari pentru obiectivitatea, pentru sinceritatea de care da dovada si pentru faptul ca si-a facut datoria fata de romani, dupa cum spune chiar ea in finalul cartii, prin aducerea la lumina a acestor memorii. Dupa ce am terminat cartea, am fost atat de placut surprinsa, incat am vrut sa ii multumesc personal.Am cautat-o pe Facebook, normal, am si gasit-o, dar inca nu i-am scris. Sper ca intr-o zi sa o fac, pentru ca merita multumirile noastre!

Iarna 2012

Vorba zilei: " Multi oameni inca nu au invatat ca unul dintre principalele scopuri ale vietii este sa ne bucuram de ea." (Samuel Butler)

Hotul de umbre de Marc Levy

Hotul de umbre: o poveste sensibila despre dragoste si prietenie, o parabola minunat alcatuita despre dorinta de a te strecura ca o umbra in strafundurile sufletelor celor dragi si a afla ce ii face fericiti sau nefericiti pe acestia; o pledoarie despre puterea de a schimba destinul celor pe care ii iubesti prin aducerea la suprafata a talentelor, calitatilor si pasiunilor care le-ar aduce fericirea. Caci ce-ar fi viata fara fericire, fara dragoste, fara prietenie?

Vorba zilei: "Nu trai ca sa-ti fie simtita prezenta ci ca sa-ti fie simtita absenta." (Bob Marley)

Intamplare

Printr-o intamplare
Trupurile noastre s-au cunoscut intr-o iubire,
Impodobita cu flori de mar La intersectia viselor amagitoare.
Ninge mereu peste gandurile trecatoare
Ale unuia dintre noi.
Dar cine?.........Cine?
Cine va sti vreodata
Ca am locuit o vreme
In lumina magica a Ochilor tai.
Cine va sti ca am pus un copac
la radacina trupului tau
Ca sa te gasesc mereu in amintirile frunzelor.
Cine va sti ca am dansat in noapte cu inima ta
Si ca m-am pierdut in noianul respiratiei tale aburinde.
Cine va sti ca m-am trezit
Ca sa te iubesc
Si ca apoi am plecat
Ca sa renasc intr-o alta intamplare.........?
1987

Renuntare la liniste -Adrian Dohotaru vol. Privire libera

"Cat de vinovati suntem, Doamne, de ceea ce ni se intampla?
Cum e mai bine sa traim?
Renuntand, supusi unui mare imperiu,
Al trecerii, disimulati si malefici, decolorati si obscuri?
In casele noastre comode, cu nori in urechi,
consultand Medici de garda, cu farmacii personale in sifonier,
Cu somnifere halucinante in buzunare, agonizand in fata televizoarelor
Fara sa intelegem nimic, fara sa ne atinga nimic,
Doar praful care ni se depune lent si aproape imperceptibil
Pe buze?
Modesti impiegati de birou,
Frivole manicuriste si mestesugari ai obiectelor de prost gust,
Hranind sobolani si insecte de casa?
Cu bombe atomice in subsol,
Si cu o crima abominabila in camera de alaturi?
Cat de nevinovati suntem, Doamne, de ceea ce ni se intampla?"